“Un rege doarme aici, / degrabă / ucis cu doar un retevei /
de-o babă, / când se căca-n covata ei.”
----- Agrippa d’Aubigne
 

Imperiul Otoman a fost un stat islamic sunit fondat în 1299 în nord-vestul Anatoliei de către turcii oguzi conduşi de Osman I.

Prin cuceririle din Balcani sub Murad I, între 1362 şi 1389, sultanatul otoman a fost transformat într-un imperiu transcontinental şi un pretendent la titlul de califat.

Otomanii, conduşi de Murad I, au cucerit Constantinopolul în 1453 şi au dat lovitura de graţie Imperiului Roman de Est – Imperiul Bizantin.

Între secolele XVI şi XVII, la apogeul puterii sale sub domnia lui Suleyman Magnificul, Imperiul Otoman a devenit o entitate multinaţională şi poliglotă, care controla majoritatea regiunilor din sud-estul Europei, Asia de vest, Caucaz, nordul Africii şi Cornul Africii.

În secolul XIV otomanii au extins imperiul din Anatolia înspre Balcani. Au traversat strâmtoarea Bosfor în 1352 şi i-au înfrânt pe sârbi la Kosovo Polje în 1389.

Domnitorul român Mircea cel Bătrân a trimis trupe la Kosovo pentru a lupta alături de sârbi. În urma înfrângerii suferite, Mircea a fos întemniţat şi eliberat doar în urma promisiunii plăţii unui tribut la Înalta Poartă.

După o încercare eşuată de a se elibera de sub controlul sultanului, Mircea fuge în Transilvania şi se alătură cruciadei conduse de regele Sigismund al Ungariei. Campania miltară se încheie tragic: forţele otomane înconjoară armata lui Sigismund la Nicopole în 1396, iar Mircea şi armata sa fug peste Dunăre.

În 1402 Valahia trece printr-o perioadă de acalmie în faţa presiunii otomane: liderul mongol Tamerlane atacă imperiul dinspre est, îl omoară pe sultan şi începe un război civil. Odată încheiat conflictul, turcii reîncep asaltul asupra Balcanilor.

În 1417 Mircea capitulează în faţa sultanului Mohamed I şi este de acord cu plătirea unui tribut anual şi cedarea anumitor teritorii. Sultanul, în schimb, permite Valahiei să îşi păstreze statutul de principat şi religia ortodoxă.

După moartea lui Mircea în 1418 Valahia şi Moldova intră într-o perioadă neagră. Luptele pentru succesiune, intrigile poloneze şi ungureşti şi corupţia locală produc o paradă de 11 prinţi în 25 de ani şi slăbesc principatele în faţa ameninţări otomane.

Odată cu căderea Constantinopolului, otomanii opresc accesul vaselor de comerţ genoveze şi veneţiene la porturile din Marea Neagră – izolarea principatelor româneşti se adânceşte. În această perioadă un prinţ român naturalizat în Ungaria, János Hunyadi, devine regentul Ungariei. Un erou al războaielor anti-otomane, Hunyadi mobilizează regatul împotriva turcilor şi formează o armată de mercenari plătiţi cu bani din prima taxă cerută vreodată nobililor din Ungaria.

Printre ultimele sale acţiuni, Hunyadi îl instaurează pe Vlad Ţepeş pe tronul Valahiei. Cunoscut pentru metodele pline de cruzime cu care îşi trata victimele, Vlad Ţepeş îi ura cu pasiune pe turci şi îl sfidează pe sultan refuzând să îi plătească tribut.

În 1461 Hamsa Paşa încearcă să îl atragă într-o cursă pe domnitor, dar Ţepeş descoperă capcana şi îi ia prizonieri pe Hamsa şi pe oamenii săi, îi trage în ţeapă şi îi abandonează. Sultanul Mohamed invadează Valahia şi Ţepeş este forţat să plece în exil în Ungaria. Deşi el se întoarce în Valahia, moare la scurt timp, iar rezistenţa Valahiei împotriva turcilor scade în intensitate.

Moldova şi domnitorul ei, Ştefan cel Mare, erau ultimele speranţe ale principatelor pentru a opri invazia otomană. Armata lui Ştefan cel Mare, formată din 55.000 de oameni, a invadat Valahia în 1471 şi a avut două victorii împotriva turcilor.

În urma acestor victorii domnitorul îl roagă pe papa Sixtus IV să formeze o alianţă a puterilor creştine împotriva turcilor. Deşi papa îi răspunde într-o scrisoare şi îl numeşte „Atlet al lui Hristos”, refuză să facă vreun demers pentru a uni puterile occidentale.

Ultimele decenii ale domniei lui Ştefan cel Mare suferă în urma creşterii presiunii turce asupra Moldovei: sunt capturate porturi strategice din Marea Neagră şi este incendiată capitala Moldovei. Ştefan cel Mare îşi concentrează eforturile pe menţinerea independenţei Moldovei prin căi diplomatice. Dezamăgit de încercările eşuate de unire a Occidentului împotriva turcilor, Ştefan cel Mare, aflat pe patul de moarte, îi cere fiului său să cedeze în faţa turcilor, dacă aceştia oferă suzeranitate principatului. Luptele pentru succesiune slăbesc Moldova după moartea sa.

În timpul domniei lui Mihai Viteazul harta teritorială a Valahiei şi Moldovei este schimbată radical.

De-a lungul anilor domnitorii valahi şi moldoveni au oferit drepturi de proprietate boierilor loiali în schimbul ajutorului militar – la sfârşitul secolului XVII nu mai existau teritorii de împărţit. Boierii în căutare de avere au început să atenteze la pământurile ţărănimii şi loialitatea faţă de domnitor a început să se erodeze.

Rezultatul a fost răspândirea iobăgiei, boierii bogaţi s-au transformat în curteni şi nu războinici şi a apărut o nouă categorie socială intermediară a nobililor mai săraci. Cei care doreau să devină domnitori erau nevoiţi să strângă sume imense de bani pentru a putea accede la putere, iar situaţia poporului de rând a devenit mai lugubră pe măsură ce erau nevoiţi să plătească din ce în ce mai multe taxe.

Orice pretendent la tron care ar fi încercat să ajute ţăranii ar fi riscat ruina financiară şi pierderea în faţa unui rival care l-ar fi depăşit din punct de vedere bănesc în faţa Înaltei Porţi.

La începutul secolului XVII Imperiul Otoman avea 32 de provincii şi numeroase state-vasal. Unele au fost absorbite de imperiu, în timp ce altele au primit diverse tipuri de autonomie de-a lungul secolelor.

Cu capitala la Constantinopol şi cu control absolut al regiunilor din bazinul mediteranean, Imperiul Otoman s-a aflat în centrul schimburilor dintre Occident şi Orient vreme de şase secole.

În urma unei perioade de înfrângeri militare, Imperiul Otoman a intrat într-o perioadă de declin la sfârşitul secolului XIX.

Imperiul a devenit aliatul Germaniei în Primul Război Mondial cu scopul de a recupera teritoriile pierdute, dar a fost înfrânt şi împărţit de către Puterile Aliate.

Principala consecinţă a fost creearea noului stat – Turcia – în inima Anatoliei şi începuturile statelor moderne din Balcani şi din Orientul Mjlociu.

PARTENERI:
tie-me-up Optiplaza gadget report HyperFlash refresh eisberg
© The Marketing House